marți, 17 mai 2011

Drumul spre iad

In prima saptamana Herman ne-a trimis in Kahama, in nordul Tanzaniei. Organizatia lui, in colaborare cu guvernul, a primit in urma cu un an jumate vreo 2000 de scaune cu rotile care au fost oferite persoanelor invalide in diverse regiuni ale tarii. Donatorii (freewheelchairmission.org) asteptau un raport despre cum fusesera repartizate scaunele si ce parere aveau despre ele cei care le foloseau. Din lipsa de fonduri si timp (Herman ne spunea in fiecare zi ca 'am multe, multe proiecte') raportul nu fusese facut inca asa ca ne-am ocupat noi de asta.
Am calatorit doua zile si am ajuns in Kahama, unde trebuia sa ne astepte unul dintre consilierii locali care urma sa ne ajute cu cazarea, transportul si interviurile cu localnicii. Consilierul a venit insotit de Mr. Ally, ingerul nostru pazitor in cele 5 zile petrecute in regiunea Kahama.
El ne-a gazduit, ne-a hranit, ne-a fost translator si sofer. Cum satele din imprejurimi nu au drumuri pavate si suntem in sezonul ploios Mr. Ally a facut rost de doua motociclete si de inca un sofer si uite-asa am cutreierat timp de doua zile patru-cinci sate in cautarea invalizilor care primisera scaunele.
Am fost pe unde nici nu va inchipuiti, am traversat plantatii de orez si fasole, lanuri de porumb, mlastini, balti, am cunoscut un vraci batran, am primit cadou doua bratari de plastic si o punga de alune, am vazut si ascultat putin din viata taranilor din Tanzania si in sfarsit, am invatat ca bunele intentii nu sunt nici pe departe suficiente.

Din cate am inteles, cei de la freewheelchairmission fac scaune cu rotile in China si apoi le trimit, in serii de cate 550 de scaune o data la 3 luni in diverse tari din lumea a treia. Cei ca noi, care vor sa ajute, intra pe site-ul lor si doneaza 59,20 de dolari iar apoi o persoana din satul Isaka, regiunea Kahama, Tanzania sa zicem primeste un scaun cu rotile gratis.
Totu-i bine si frumos pana aici. Noi in Europa sau SUA dormim linistiti ca am facut un bine iar cei de la freelwheelchairmission primesc donatii cu duiumul si publica pe site-ul lor povestile cu final fericit ale invalizilor carora cica li s-a schimbat viata. Herman si el, ca intermediar in toata povestea asta, mai baga la CV inca un proiect realizat si coordonat de organizatia lui.
Numai ca vin David si Andra, tot cu bune intentii, si-si dau seama ca in realitate lucrurile stau cu totul altfel. Guvernul Tanzaniei refuza sa mai plateasca taxele portuare pentru containerele cu scaune, NGO-ul lu' peste nu isi mai asuma nici o responsabilitate odata ce scaunele au fost trimise din China in Tanzania, iar Herman trebuie sa caute persoane care sa plateasca din buzunarul lor toate cheltuielile necesare pentru realizarea raportului, facut cu un an (!!) intarzaiere. Iar ce e si mai grav e ca saracii oameni care au asteptat ca pe nu stiu ce ajutor din lumea intaia nu se pot bucura de el pentru ca scaunele sunt facute dupa un model standard in loc sa fie adaptate conditiilor climatice si infrastructurii din tara respectiva.
Toti cei pe care i-am intervievat s-au plans ca nu pot folosi scaunele din cauza ca in sate drumurile nu sunt pavate si sunt pline de gropi iar cand ploua se umplu de noroi. Toti aveau nevoie de asistenta ca sa se deplaseze pentru ca nu puteau impinge cu mainile rotile din spate ale scaunului. Multi dintre ei isi construisera propriile scaune, cu pedale manuale in fata, mai usor de manevrat si care le ofereau mai multa independenta.

Stiti ce mi-a raspuns responsabila cu livrarea scaunelor in Tanzania de la freewheelchairmission? Va multumim foarte mult pentru raport si informatiile oferite, dar pe noi ne intereseaza doar feedback-ul pozitiv.

6 luni in Africa, 3 organizatii. Una din Europa (Humana), una din SUA (Freewheelchairmission) si una din Africa (UDF – Herman Longo). Zeci, sute de oameni implicati, milioane de euro cheltuiti si multi, multi orfani, saraci si invalizi abandonati. Nu mai dati bani celor care strang fonduri pe strada pentru cine stie ce ONG ca nu vor ajunge acolo unde trebuie. Jucarii, carti, haine si mancare? Se pare ca nici macar astea nu sunt administrate asa cum trebuie de multe ori si sfarsesc intr-un dulap ca sa adune praf vreo cativa ani sau sunt revandute pentru profitul unui grup limitat de persoane. Din pacate pentru noi toti, lumea nu poate fi salvata cu bunele noastre intentii.

2 comentarii:

Alex Varninschi spunea...

din nou eu. ia asta ca pe o metafora privind toate lucrurile pe care le scrii si crezi tu:
un scaun cu rotile e standard. nu exista scaune cu rotile off-road, pentru ca nu e normal sa se fabrice. normal e sa se asfalteze drumurile.
da, de acord. oamenii aia sunt saraci. si asa vor ramane. degeaba iti faci tu necazuri pentru ei. e peste puterile tale sa schimbi pe plan global. local, daca tie iti face placere. e mai mult decat ok.

Gelu spunea...

Alex, ai auzit de puterea lui Unu? Ce zici, un indian amarat, slab ca vai de el si cu o carpa alba infasurata in jurul mijlocului, poate schimba ceva? Se pare ca da, din moment ce astazi, India e o tara independenta si nu o colonie britanica.

http://www.youtube.com/watch?v=_QzjqOl2N9c - The power of one.