N-ai o tigara? Gheban, da-mi o tigara. Gheban. Ghe... Nu ascult, aud, nu ascult. Toti ochii astia care vor sa ma manance, sa ma suga, sa ma traga in piept, sa ma baloseasca, cum fac sa doarma noaptea? Sau ei nu se inchid noaptea, raman deschisi, in buda la un Marasesti facut posta. Dorm de la 5 pana la 11 ca intr-o ora vine pranzul si programul trebuie respectat.
Dumnezeul lor? Dom' doctor, directorul. Sfintii? Asistenta si infirmierul. Astia doi le decid soarta. La spital n-au dreptul sa se duca, nu merge masina. Sa le cada toti dintii din gura, sa se dea cu capul de toti peretii, sa urle de durere, ce sa facem domnisoara, daca nu avem masina care sa-i duca?
Eu trec pe langa ei pe coridor, scot din sacosa doua cutii de pate, o pasta de ras, paine, rosii, un chil de banane, nu, n-am lama de ras, nimic care sa taie. Cine le schimba cearsaful pisat? Cine ii barbiereste? Se repede unul inspre mine, ma trage de brat si ma pupa. Cred ca vroia sa ma inghita. Daca l-as fi lasat, sigur m-ar fi inghitit. Pe nemestecate. Astia nu mai sunt barbati carora le este dor de femeie. Pe astia i-am preschimbat noi in maimute. Le-am facut o cusca in mijlocul padurii si am numit-o Grajduri. Maimute in grajduri. Animale. Cati o fi? Cincizeci, o suta. O suta cincizeci mananca laturi, se pisa pe ei si fumeaza chistoace in buda. O suta cincizeci care plang si nu-i stie nimeni. O suta cincizeci care stau nemiscati treisutesaizecisicinci de infinite pe an. Sfintii bat in ei ca la hotii de cai iar lui dumnezeu nici ca-i pasa, ca el are biroul peste drum si nu-i vede.
La grajduri timpul sta in loc. Se rup ochelarii, se face schimb de tenisi si ceas electronic dintr-ala de firma pentru un baton de salam si un pachet de tigari. Animalele tremura de frig iarna si se sufoca vara. Se bucura cand primesc o sticla de Pepsi Twist. Isi tin mancarea adusa de afara sub cheie. O tin la gat, atarnata de o ata. Animale cu cheia la gat. Se fura in draci sau dracii fura. Grajd de exterminare in masa. Si eu, la cativa pasi, eu stiu ca plec. Plec inapoi printre oamenii-fermieri. Ca asta suntem. Crestem animale in grajduri, le tinem la limita supravieturii pe banii statului si infiintam organizatii de protectie.
Baaaa, nici caini vagabonzi nu sunt pe acolo! Le e frica de urletele nebunilor. Daca ar sti ei ca s-ar putea obisnui si cu urletele. Mai rau e noaptea. Ca alearga vantul prin padurea aia de langa grajduri, tipa frunzele si crengile se dau de ceasu' mortii. Na, ma na, sa-ti treaca, futu-ti pastele ma-tii! Sfintii dau pumni la ficat, sa nu lase urme. Sfintii astia au familie, copii, pun o paine pe masa. Painea animalelor. Dar eu i-am simtit. Incet-incet au devenit si ei animale. Vin si se gudura, ranjesc la mine. Gheban, da o tigara! Dar nu o zic asa pe sleau. Isi lasa urechile pe spate, isi ascund coltii si dau din coada. Nu va faceti griji, ii dam noi pachetul de cafea. La revedere!
Nebunii au ochi de sticla. Sa fereasca Dumnezeu sa te pierzi in ochii aia, ca nu mai ai scapare. Te scufunzi intr-o pasta neagra, inveninata si puturoasa, ca intr-un nisip miscator si cu cat te zbati mai tare, cu atat te duci mai repede la fund. Auuuu, auuu, huuuuu! Urla disperarea animalelor si simti fiori pe sira spinarii pentru ca iti dai seama ca nu mai ai picioare si maini, ai patru labe, ai colti, ti s-au zbarlit perii pe spate si iti curg balele.
De fiecare data cand ma duc la grajduri eu nu ma uit pe ferestrele nebunilor. Mi-e frica sa nu se trezeasca animalul din mine.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu