marți, 18 ianuarie 2011

Micul Print

Am fost intrebata de nenumarate ori daca nu mi-e frica sa plec in Africa. Uneori mi-am facut curaj si am spus ce gandeam cu adevarat: mi-e frica, intr-adevar, dar doar pentru ca simt ca voi vrea sa raman acolo. Aici.
Ma chinui sa-l pun in cuvinte pe Tuariq. In fiecare zi il vad, il descopar si il ascult. Azi m-am indoit pentru prima data cu adevarat de el si am simtit ca mi-a picat cerul pe umeri. Dar Tuariq imi spune mereu adevarul. S-a uitat in ochii mei si m-a iertat pentru ca imi pierdusem increderea in el. Fusesem la biblioteca din cartier sa ma interesez de cum ii pot face un credit la adapostul unde doarme noaptea, macar pentru cateva saptamani. Mi s-a dat o lista cu adresele unor adaposturi si mi s-a spus ca o noapte costa 10 Rand si nu 20, asa cum imi spusese el. M-am grabit sa nu-l cred pe ingerul meu, sa-mi spun ca da, aveau dreptate cu totii. Sunt naiva pentru ca i-am luat apararea cand cei de aici ma prevenisera deja ca Tuariq nu vrea decat sa-mi ia banii, sa ma minta si sa ma fure. A venit mai tarziu sa ma vada la magazinul de inghetata, vopseam din nou. Mi-a vazut privirea, mi-a raspuns la intrebari si a plecat. S-a intors peste o ora si m-a rugat sa caut numarul de telefon de la adapostul unde sta si sa intreb cat costa.
- Nu te-am mintit, de ce n-ai avut incredere in mine?
- Scuza-ma Tuariq, am avut o zi atat de urata...Ma ierti?
- Te iubesc asa de muuuuult!

Cum pot sti ca iubesc ca o mama cand nu am fost niciodata mama? Voi imi spuneti ca scriu bine, dar de data asta mi se pare aproape imposibil sa scriu bine despre ceva ce n-am simtit niciodata pana acum. Stau in camera de la hostel si de fiecare data cand ii aud vocea, sar din pat si ies pe balcon, poate ii vad jacheta alba cu albastru la coltul strazii. I-am spalat-o azi la hostel, era asa bucuros ca e curata si miroase frumos. De dimineata tot am pastrat o magdalena, nu m-am indurat s-o mananc si mi-am adus aminte de ce-mi spunea mama: vei vedea, cand vei avea copilul tau, cum o sa pastrezi tot ce-i mai bun pentru el. E 01:30 si e tot pe strada. De ce nu se duce sa doarma, daca pateste ceva, daca nu ajunge la adapost si va dormi in parc? M-am chinuit jumatate de ora in seara asta sa-l conving sa-mi primeasca banii si sa plateasca pentru noaptea asta. Ii spusesem azi: Tauriq, trebuie sa fim atenti cu banii, sa nu-i paraduim, ca nu am prea multi. Dragul de el. L-am vazut fumand si de abia m-am abtinut sa nu strig dupa el sa arunce tigara. De 6 ani e singur pe strazi, cine ma cred eu sa-i spun ce sa faca? De 6 ani copilul asta e ca un om mare. Nu el invata de la mine, ci eu de la el. Nu el e norocos ca m-a intalnit, eu sunt norocoasa. Nu eu il schimb pe el, el ma schimba pe mine.
Sunt iar in momentul in care am vrut sa ajung. Sa nu stiu ce voi face peste o ora, o zi, o saptamana sau o luna. Sa fiu doar. Numai un lucru stiu: voi pleca de aici si ma voi intoarce apoi, ca sa-l regasesc pe micul print.

Un comentariu:

pisigri spunea...

Am citit si cealalta postare despre copilul tau. Nu stiu ce sa spun, te cred ca il iubesti din toata inima, dar daca locul tau este intr-adevar in cautare, cred ca trebuie sa te desprinzi si sa continui pe drumul tau. Daca e adevarat ca sintem suma trairilor si experientelor noastre de viata, acum esti cu mult mai bogata.