Robben Island

Am fost pe insula focilor unde Madiba a petrecut 18 din cei 27 de ani in care a fost inchis. Am vazut cariera de piatra unde prizonierii politici si cei mai importanti membri ai ANC (Congresul National African) si-au tinut cursurile universitare si si-au predat unii altora, fara hartie si stilou, istorie, filozofie, economie politica, unde au invatat cum sa-si ierte gardienii, tortionarii si conationalii albi care le-au furat vietile in numele apartheidului.
Each one will teach one. Fiecare dintre detinutii politici trebuia sa fie studentul si profesorul cuiva. Jacob Zuma, presedintele actual al Africii de Sud, avea doar patru clase cand a fost inchis. In zece ani, cat a stat pe Robben Island, si-a finalizat studiile la universitatea infiintata de Mandela in cariera de piatra unde erau dusi sa munceasca. Nu-mi mai aduc aminte detalii din autobiografia lui Mandela din pacate dar am recitit pe internet ca prizonierii de pe sectia D (politicii, adica cei mai dezavantajati) aveau voie sa primeasca o scrisoare si o vizita o data la sase luni. Daca familia nu avea bani sa ajunga pana in Cape Town (din Johannesburg pana aici sunt aproape 2 mii de km) si apoi sa mai ia si feribotul pana pe insula, dreptul de vizita expira.
Biroul cenzorilor de scrisori era undeva deasupra unei scari. Scrisoarea ajungea o data la sase luni fara indoiala. Dar o primeau taiata si ciopartita. De cele mai multe ori cenzorilor li se nazarea ca un cuvant era nepotrivit sau avea semnificatii ascunse asa ca il taiau cu foarfecele din scrisoare. Si daca celor de acasa nu le trecuse prin cap ca nu trebuiau sa scrie pe ambele parti ale foii, detinutii primeau intr-un final o bucata de hartie cu gauri, cu franturi de propozitii din care nu se mai intelegea nimic. Va scriu, din proprie experienta, ca scrisorile primite si trimise in timpul unei pedepse cu inchisoarea sunt cel mai de pret lucru pentru detinut si pentru cei care-l asteapta acasa. Sunt aer si apa, sunt speranta care te face sa mai tai inca o zi din calendar si sa mergi inainte. Cu multi ani in urma pentru scrisori din astea ma trezeam dimineata si coboram descult la cutia postala. De postasul cartierului depindea fericirea mea.
18 ani a stat Madiba acolo. Cum iesi din locul ala si esti in stare sa ierti? Din ce esti facut daca nu din carne batuta si din oase tocite pe cinci metri patrati de celula? Are 92 de ani acum si saptamana asta a fost internat in spital pentru analize. Acus se duce si Tata, cum il numesc cei de aici.
Port cu mine de ceva vreme si pentru totdeauna poezia pe care obisnuia sa o citeasca Mandela-Madiba-Tata pe insula, ca sa nu-mi dau voie sa uit cine vreau sa fiu.

Out of the night that covers me
Dark as the Pit from pole to pole
I thank whatever Gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the Shade
And yet, the menace of the years
Finds and shall find me unafraid.

It matters not how straight the Gate
How charged with punishments the scroll
I am the master of my fate
I am the captain of my soul.