marți, 14 decembrie 2010

I like your perm but don't put it on my window*

Unde stau? La membri din clubul meu de calatori. Sunt deja de o saptamana la Tom si Peggy si joi ma mut la Sifiso pentru inca cel putin o saptamana. Initial nu trebuia sa-i deranjez mai mult de cateva zile da' i-am dat gata cu salata orientala si ciorba de pui.

Ce fac? Pai ma duc la plaja, ma plimb cu maxi-taxi, intru in vorba cu oamenii, imi fac prieteni pe la piata de vechituri si prin magazinele artizanale si ii rog sa-mi spuna povesti, incerc sa uit aparatul foto acasa ca sa-mi umplu ochii si nu sa-mi ocup mainile, ascult lectiile de portugheza, bat strazile, magazinele, supermarketurile, chioscurile, pietele.


Ce mananc? Aceleasi lucruri ca si acasa in mare, dar am grija sa ma indop in fiecare zi cu avocado.


Cum sunt oamenii? M-a intrebat azi cineva intr-un magazin cum imi place vremea. I-am raspuns ca vremea e foarte buna, dar oamenii din Cape Town sunt si mai buni. Si de data asta nu e de la mine, e de la ei! Eu merg pe strada si zambesc. Cei de aici nu numai ca zambesc, dar mai si canta! Maxi-taxi sunt mai mereu aglomerate, dar aici nu e ca la noi. Aici zici ca se duc in tabara, nu la munca sau acasa, obositi de la munca. Se saluta, vorbesc tare intre ei de parca s-ar cunoaste, asculta muzica, canta, rad, imi vorbesc, dau banii de bilet din mana-n mana pana-n fata, isi iau la revedere la coborare, soferul face un detur ca sa mai ia vreo doua persoane, ii intreaba pe fiecare in parte unde vor sa ajunga si tot asa.
Iar eu... fac la fel ca ei si in sinea mea ma intreb: De unde vine zambetul?

Cu siguranta viata nu-i mai usoara ca la noi. De HIV si SIDA, saracie, orfani si criminalitate nu mai pomenesc. Numai de asta se aude in Europa si le stiti si voi. Sunt inca milioane de oameni care locuiesc in townships. In case de caramida (in cel mai fericit caz) sau de tabla, lipite una de alta, care dau direct in praful din strada, cu mobila veche si canapele rufoase si unde nimeni nu are un moment de intimitate pentru ca toata familia imparte dormitorul, sufrageria si bucataria. Iar familia aici nu inseamna doar mama, tata si copiii. Inseamna matusi, unchi, veri, bunici. Pe fratele mai mic al tatalui il strigi baba om'ncane – tatal tanar. Pe surorile mamei le strigi fie mam'ncane sau mam'khulu – mama tanara sau mama mai mare.
Cand cei mai batrani nu mai pot munci, se muta la copii si traiesc cu ei pana inchid ochii. In cultura negrilor de aici familia e stalpul de sustinere pe tot parcursul vietii. Ca si la noi, de altfel. Singura diferenta e ca la noi (Romania si Europa), de cele mai multe ori, matusile, unchii, verisorii si bunicii se reunesc doar la nunti, botezuri, inmormantari si uneori de sarbatori. In Africa de Sud a africanilor, legaturile raman mereu puternice si cine reuseste primul are datoria de a-i ridica si pe ceilalti.
Cu siguranta ca au inceput sa se schimbe si aici lucrurile. Din pacate.

Si-atunci de unde vine zambetul?

O fi vremea de vina? Aerul? Cultura? Sangele? Culoarea? O fi faptul ca s-au obisnuit cu greutatile de atata amar de vreme si cu toate astea se incapataneaza sa nu coboare fruntea? Sau poate se gandesc ca raul cel mai mare a trecut deja si rasulfa usurati ca nici ei si mai ales copiii lor nu vor mai trai sub apartheid?
Inca nu stiu. Vreau sa-i intreb si cand aflu, va spun.

Cat mai raman aici? Hehe, habar n-am! Mi-era asa un dor sa spun asta... David inca nu stie cand va veni. Candva in ianuarie. Il asteptam duminica asta si azi am aflat ca nu-si va putea prezenta teza de master inainte de inceputul lui ianuarie.
Dupa un scurt moment de panica, am inceput sa trimit mailuri in stanga si-n dreapta, sa caut de munca in schimbul cazarii si mancarii, un camping ca poate va trebui sa stau la cort si ma rog, sa fac un plan B general.
Nu stiu nici unde voi face Craciunul, nici daca raman aici pana in ianuarie sau plec mai departe. Am vrut aventura, na ca am aventura! :) Dar nu va faceti griji, ca in zece ani de-acum incolo o sa am ce va povesti la ceas de seara.

Poze curand. Vesti la fel.

* 'imi place permanentul tau dar nu mi-l pune pe geam'. (mostra de umor sud-african pare-se, gasiti autocolantul lipit in fiecare maxi-taxi) Mai am si altele, pe mai incolo .

2 comentarii:

Cata spunea...

Cat costa biletul de intrare la povestile de peste 10 ani? :)

lkjafdd spunea...

Si la noi in Chisinau se transmit banii din mana in mana, dar acolo nu cu zambet, ci cu un cot sub rinichi, mormaind pe sub nas..

Te pup!