Maternitate si feminism

Am citit azi un articol in Adevarul despre campania lansata de Ministerul Muncii, campanie cu un slogan genial de imbecil: "Nu renunta la tine de dragul copilului! Intr-o zi va simti!" si menita sa incurajeze mamele sa se intoarca repede la munca, si sa nu "piarda vremea" stand acasa si ingrijindu-si copiii. Pe langa sloganul imbecil, mai citesc si ceea ce declara Andra-cantareata:  „adevăratul echilibru ca mamă ţi-l găseşti revenind la cariera ta, la sursa ta de putere. (...) Păstrează echilibrul între minunea de a fi mamă şi minunea de a fi puternică şi împlinită, adică de a avea o carieră!“. Fara cuvinte.

Legat de aceste aberatii mi-am adus aminte de alt articol citit acum vreo doua saptamani si pe care vroiam sa-l traduc in romaneste si sa incerc sa-l supun dezbaterii cu prietenele (si prietenii)- cititori de blog. Il traduc si adaptez acum, ca vine fix la tanc:

"Ieri am participat la o conferință intitulată Drepturile Omenesti ale Copiilor în Spania, organizata de Asociația pentru Custodie Comună [...] Nu am participat la toata conferința, dar de la intervențiile la care am asistat mi-a ramas un gust amar. Nu vreau să vorbesc despre custodia copiilor, ci de teza sustinuta, argumentata si aparata ca in campul muncii exista un zid de cristal de care noi femeile ne lovim iremediabil si fara scapare, din cauza maternitatii (Cand s-a ajuns la acest punct, am ridicat o spranceana in semn de avertisment). În declarațiile vorbitorilor (femei și bărbați)  se putea observa unul dintre sloganurile de bază ale feminismului oficial, care, ca un mantra, l-am ascultat, asimilat si recitat inconstient. Munca este un drept al femeilor. Familia este o povară (care trebuie impartita).

Permiteti-mi sa pufnesc in ras. Dacă  sa te trezești la șapte dimineața, sa lasi copiii la creșă, apoi sa te intorci epuizat după opt sau nouă ore pentru a-i lua acasa și sa muncesti, fara a avea vreo siguranta a muncii, pentru o mie de euro pe luna (sau cam asa ceva) este un drept ... ceva, pe undeva, am făcut greșit. Noi femeile am avut acces la o piață a muncii masculine ale carei baze nu le-am pus niciodata la indoiala si am ignorat alte aspecte ale existentei noastre pe care le-am considerat secundare. [...]

Am intrat pe aceasta piata a muncii asumand parametrii biologiei masculine, cultura dominant-patriarhala, ritmurile accelerate si lasand pe planul al doilea familia. Asa cum este creat sistemul laboral, sau muncesti sau te ocupi de familie. Deoarece a te ocupa de familie, a educa si a avea in grija copii implica timp si energie care, dupa noua ore petrecute inafara caminului, nu o mai gasesti.

Pentru majoritatea tezelor feministe, maternitatea era un obiectiv care trebuia combatut. O maternitate care ne facea nesigure, supuse si care ne izola in casa. Pentru ele, fiice de burghezi si de oameni avuti, lupta era o lupta la care visau si tanjeau cu ochi de barbat. Barbatul a fost masura libertatii. Iar corpul barbatului nu urmeaza cicluri, nici nu ramane insarcinat, nici nu naste si nici nu alapteaza. Barbatul poate chiar sa nu se relationeze emotional cu proprii copii. Si barbatul putea pune pe primul plan acumlarea de bogatii, succesul profesional sau independenta. Toate acestea le-am cautat si noi de atunci.

Ma preocupa faptul ca femeile, la scurt timp dupa nastere, isi lasa copiii in mainile altor femei mai sarace ca ele. Care si ele, la randul lor, isi lasa copiii in mainile unor femei inca si mai sarace sau in institutii. Faptul ca "nici un copil nu este cu mama lui" este una dintre cele mai mari aberatii pe care le-am putut observa. Ma preocupa faptul ca femei aparent inteligente pretind sa puna cariera pe primul plan, dar nu semnaleaza care este problema reala de rezolvat, de ce au trebuit sa aleaga. Eu le vreau pe toate. Vreau sa ma bucur de o maternitate implinita, apropiata si aderavata, sa fiu prezenta atunci cand este nevoie de mine, si vreau sa ma dezvolt din punct de vedere profesional si personal intr-o forma completa. Dificultatea de rezolvat nu este a fi mama; dificultatea de rezolvat este sistemul de relatii laborale in care nu se cumpara munca ta, ci se cumpara timpul tau, care de fapt este viata ta. Inainte depindeam de sot; acum depindem de sef, sau in cel mai rau caz, de un decret-lege.

Trebui sa fim foarte oarbe sau sa credem cu tarie in sloganele feministe ca sa nu recunoastem ca ne-am convertit in sclave si ca in plus, mai trebuie sa fim si recunoscatoare pentru asta. Inainte, dintr-un salariu, traia o familie cu 4 sau 5 membri; acum, doua salarii de abia ajung pentru trei. Daca am avea cel putin curajul de a semnala acest fapt si de a incepe sa cream relatii interpersonale si laborale diferite, alt cocos ar canta..."

(text tradus cu permisiunea autoarei)

Si-acum, dragii mei, tare-as vrea sa stiu ce ganditi si ce parere aveti voi despre toate astea! Traim in timpuri care vor face istorie pentru ca acum, mai mult ca niciodata, avem puterea si libertatea de a schimba si reconstrui lumea pe care o vom lasa copiilor nostri.