sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Puterea florii

Din nefericire pentru mine si karma personala marturisesc ca ma tot observ de ceva vreme si realizez ca in ciuda anilor adunati, a experientelor traite si a diverselor culturi cunoscute, nivelul meu de toleranta in loc sa creasca cu intelepciune, scade cu repeziciune!
Tu care crezi in principiul non-violentei, tu care vrei sa dai de mancare la saraci si sa mangai cainii abandonati, tu care faci si dregi pentru a contribui cu diverse picaturi in oceanul schimbarii, tu care-i iei drept modele pe de-alde Nelson, Bob si Martin? Tocmai tu mai Andro mai, sa fii asa lipsita de toleranta fata de semenii tai?
Asa ma cert eu in gand in timpul siestei maimutei, si ma intorc pe-o parte si pe alta, si de doua ore nu pot pune geana pe geana. Pentru ca da, in ultima vreme judec din ce in ce mai mult, ba pe unul ba pe altul. Pe unul ca ii da copilului de un an Cola in loc de apa, pe altul ca e nefericit dar nu face nimic sa-si schimbe situatia, pe cutare mama ca nu se informeaza despre mijloace de purtare a bebelusilor care sa nu dauneze coloanei, pe inca una ca sta si accepta abuzurile sotului in loc sa-si ia catrafusele si copilul si sa plece si oh, vai! lista ar putea continua la nesfarsit...
Maternitatea nu m-a facut mai serena, ci din contra mi-a adaugat noi si noi subiecte si subiecti care sa alimenteze zilele mele de furie, rare ce-i drept, dar inca existente. Inainte nici ca-mi pasa de cati bebelusi sunt alaptati la piept, cati sunt lasati sa planga in camera lor pana adorm, cate mame trec prin supliciul de a se intoarce la serviciu si a-si lasa copilul pe maini straine. Iar acum mi-e ingrozitor de greu sa accept ca lucrurile nu stau asa cum in viziunea mea ar trebui sa stea. In utopialandia mea parintii petrec ore in sir documentandu-se despre sarcina, travaliu, implicatiile unei nasteri traumatizante, despre boli, alimentatie naturala, efectele zaharului in exces. Cand isi dau seama de implicatiile pe termen lung ale alimentatiei nu doar pentru sanatatea lor ci si cea a copiilor lor, isi schimba stilul de viata si trag repede fuga la piata sa-si umple frigiderul de fructe si legume, nu de gunoaie. Mamele renunta la serviciu ca sa stea macar un an jumate cu copilul si au fie un sot fie o familie care sa le sprijine financiar iar comunitatea in care traiesc nu le blameaza pentru ca sunt niste casnice intretinute. Isi asculta instinctele care nu lasa nici un mamifer pe lumea asta sa-si abandoneze puiul intr-un spatiu creat special pentru el singur ca sa nu-i deranjeze pe parintii prea ocupati cu alte treburi.
 Dar am divagat vad. 
Am fost la mediatie cand eram cu burta la gura, m-am izolat de civilizatie 10 zile, am invatat tehnici de respirat, am trecut prin linistea nobila si am experimentat dizolvarea eului material. Au functionat. Vreo luna, ca apoi nemaiputand continua meditatia, tot ce-mi intrase pe-o nara mi-a iesit pe cealalta.
Ce ma salveaza sa nu ard eventual in focurile iadului este personificarea rabdarii, monumentul de calm, intelegere si toleranta din viata mea pe nume David. Sa vedeti ce s-a-ntamplat:

Din cand in cand un domn parcheaza o camioneta pe straduta din spatele blocului nostru, si de obicei la aceeasi ora, ora siestei mandrei mele. Si-i suna alarma la masina vreo 40 de minute in continuu, fix cat sa-mi sara mie somnul si sa ma transform in Capcaunandra. Saptamana asta a venit iar si am petrecut juma de ora imaginandu-mi cum cobor eu cu o bata de baseball si-i sparg parbrizul nefericitului. De coborat n-aveam cum sa cobor pentru ca dormea fata si bata oricum n-aveam. Asa ca mi-am zis ca hai mai bine sa scriu un biletel si sa-l lipesc pe parbriz, urmand sa cobor imediat ce se trezea Amani.
"Stimate, data viitoare cand mai veniti cu masina dvs de rahat in cartier si nu opriti alarma care suna de 40 de minute, o sa v-o zgarai!"
Se trezeste a mea maimuta si cand ma pregatesc s-o pun in fular, aud, adica nu mai aud alarma. Ma uit pe geam, nefericitul isi lua talpasita. Al naibii ghinion!
Seara ii povestesc lui David toata tarasenia si ghici ce-mi spune: Linda, bravo! ce bine ca te-ai descarcat si ai scris biletul! Acum poti sa-l arzi pe ala si sa scrii altul in care sa zici "Stimate, va rog frumos sa aveti grija cu alarma si daca este posibil sa o opriti..." Ia zi, nu-i asa ca e mai bine? Nu esti tu cea care vrea sa faca lumea mai buna? Nu mai bine ii lipesti si o floare pe parbriz?

Ahhh, mama lui de chilian! cum sa nu-l iubesc de mor??

2 comentarii:

Iulia spunea...

Tare norocoasa mai esti cu asa barbat langa tine. Rabdarea si toleranta la baieti e trist de rar de gasit :)

Andra spunea...

Da da, sunt foarte norocoasa! si a trebuit sa plec la 13.000 de km distanta de casa sa-l gasesc :))))