Crede si nu cerceta. NOT.

Azi am ajuns in sfarsit in Maputo, Mozambique dupa 73 de zile in Cape Town si 20 de zile pe coasta de est a Africii de Sud: Montagu-George-Wilderness-Knysna-Jeffrey's Bay-St.Francis Bay- Nature's Valley-Chintsa-Coffee Bay-Port St.John's-Durban-Drakensberg-Johannesburg.

Planuisem sa stau trei saptamani in Cape Town, am stat doua luni. Vroiam sa facem autostopul pana in Johannesburg, pana la urma am inchiriat o masina si am impartit costurile cu un neamt cunoscut pe CS. Eram convinsa ca am impachetat doar strictul necesar de haine, medicamente si carti, ca sa-mi dau seama azi, cand pentru prima data a trebuit sa car in spate rucsacele, ca am luat prea multe lucruri. Am tinut neaparat sa trecem prin Malawi si intr-un final ne-am razgandit, pentru ca am aflat de TAZARA, un tren care traverseaza toata Zambia si Tanzania, pana in capitala Dar es Salaam.

Imi dau seama cata dreptate am avut sa nu-mi creez asteptari in ceea ce priveste calatoria si locurile pe care le voi vedea. Aproape nimic din ceea ce mi-am imaginat ca se va intampla nu s-a intamplat si tot ceea ce as fi calificat inainte de plecare drept imposibil a devenit posibil. Repet si eu, ca atatia altii care au traversat continentul, ca europeenilor le-a fost creata o imagine mult distorsionata despre Africa.

Pronunt in gand Africa, Africa si imi dau seama ca pentru cei de acasa, care nu au avut nici mijloacele si nici norocul meu de a veni aici, Africa este de fapt A-Frica. Teama, spaima, frica de continentul care ne trimite vesti despre malarie, holera, genocide, guverne corupte, crime, macete, Ak-47, seceta, foamete, piraterie. Am reinvatat ceva de cand sunt pe drum, printre multe altele: suntem creatorii propriei realitati.

Cele mai inspaimantatoare povesti despre Africa de Sud le-am auzit de la nemtii calatori ca si noi (ii numesc doar pe ei pentru ca sunt foarte multi turisti din Germania aici) sau de la localnici. Repet cuvant cu cuvant ce mi s-a spus de nenumarate ori: In Johannesburg nu te poti duce in centru sau intr-un township pentru ca risti sa fii omorat sau in cel mai bun caz asaltat si jefuit. In Cape Town la fel. Mijloacele de transport in comun sunt complet nesigure si cel mai indicat este sa te deplasezi cu propria masina.

In Johannesburg mai ales, aveam impresia ca traiesc intr-o realitate paralela pur si simplu: cei care traiesc acolo cred una, eu alta. Este orasul care ilustreaza perfect frica si paranoia extrema a celor care se complac in propria ignoranta stupida, lene si comoditate. Albi care nu luasera in viata lor un maxi-taxi sau nu fusesera niciodata in Soweto (cel mai mare township) ne-au vorbit despre toate pericolele pe care le-am putea intalni daca ne-am duce singuri in centrul orasului sau in Vilakazi, strada pe care a locuit Mandela in Soweto.

O nemtoaica pe care am intalnit-o intr-un hostel mi-a povestit ca desi i-a placut Cape Town, nu ar trai niciodata acolo pentru ca i s-a spart masina si i s-a furat aparatul foto. Incerc din rasputeri sa fiu toleranta si sa-mi tin gura inchisa cand aud astfel de povesti, ca sa nu-i jignesc pe cei pe care-i ascult. In schimb va scriu acum si ma descarc voua:

Nu poti sti niciodata ce se intampla in centru daca nu te duci sa vezi cu ochii tai. Nu inteleg cum ne putem numi rationali si inteligenti atata vreme cat acceptam o realitate de mana a doua, ce spun eu, de a enspea mana, o poveste despre o crima sau un asalt auzita de la un prieten care a auzit-o la alt prieten care la randul lui a aflat-o de la alt prieten. Cum poti lua de buna, fara a pune nici o intrebare paranoia bolnava, ignoranta sau simpla naivitate a unora?

Chiar inainte sa plec din Berlin, m-a sfatuit cineva sa-mi dau jos bratara de la mana (care e stransa atat de bine incat nu o pot scoate decat cu un patent) pentru ca daca voi fi jefuita, risc sa-mi fie taiata si mana. A fost greu sa rezist tentatiei de a o scoate. Pentru ca si mie mi-era frica si habar n-aveam ce ma astepta. Dar n-am cedat. N-am putut accepta sa-mi asum frica altcuiva. Nu am dat-o jos si nu a fost un act de curaj. Nu e nimic curajos in a-ti cunoaste limitele si a nu permite altora sa ti le impuna pe ale lor.

In cele doua luni in Cape Town m-am simtit in siguranta deplina. Am folosit doar maxi-taxi, am fost in townshipuri, am mers pe jos dupa 7 seara, in Johannesburg si Durban am fost in centru, am vizitat Soweto si am avut incredere de cele mai multe ori in indicatiile date de necunoscuti pe strada atunci cand intrebam directia.

In toate locurile si situatiile astea nu am vazut picior de alb, inafara de turistii ocazionali. Nici un alb nu ia maxi-taxi, nici un alb nu intra in SHOPRITE (supermarket), nici un alb nu pune piciorul in centrul Johannesburgului. In schimb cele mai multe hosteluri din orasele mari au patroni albi care-i sfatuiesc pe turisti si calatori sa nu care cumva sa se aventureze singuri, fara un ghid sau un taxi.

Cum naiba sa nu fim paranoici in Europa? Se intorc Fritz sau Otto acasa din calatoria in Africa (de Sud) si le povestesc alor lor ca nu au fost in Soweto sau Johannesburg, pentru ca li s-a spus ca sunt locuri foarte periculoase. Sunt mai putine Andre din Romania in Africa de Sud care sunt obisnuite sa nu-si lase lucrurile de valoare in masina sau care nu sunt intr-atat de naive incat sa se plimbe prin locuri dubioase si pustii ca sa dea ocazia unui asalt.

Ma certam cu mama zilele trecuta pe tema asta, ea ma intreba ce vreau sa demonstrez ducandu-ma in centrul orasului in ciuda sfatului unui localnic care se presupune ca stie mai bine decat mine. Nu vreau sa demonstrez nimic, nu vreau sa bravez sau sa o fac pe-a curajoasa. Numai ca ma conving tot mai mult de chestia asta, ca suntem creatorii propriei realitati, si intr-a mea frica irationala nu-si are locul, mai ales cand e vorba de semenii mei.

Stiu ca e mai usor sa iei de-a gata o idee, o convingere, o parare, o pozitie. Dar e de bun-simt sa citesti o carte inainte sa o critici, sa cunosti un om inainte sa il judeci, sa vizitezi un loc inainte sa spui daca iti place sau nu, sa te indoiesti inainte sa crezi orbeste. Asa ca eu nu incerc s-o fac pe-a curajoasa, si doar pe-a simtita.

Albii sau turistii nu se duc in cartierele negrilor. Negrii nu se simt bineveniti in cartierele albilor. O fi abolit astia apartheidul pe hartie, dar nu si din mintile celor mai multi. Exista segregare si rasism si le-am ascultat cu propriile urechi si vazut cu proprii ochi. Iar frica sta la baza psihozei asteia. Ne este frica de ceea ce nu cunoastem. Nu spun si nu voi descoperi nimic nou in toata calatoria asta a mea. Dar imi dau seama, mereu cand ies din zona de comfort si imi testez limitele, ca am nevoie sa-mi reamintesc si sa reinvat esentialul.


 click aici pentru poze